Turismul industrial s-a dezvoltat in perioada postbelica si a devenit o premisa trans-europeana dupa caderea Cortinei de Fier. El grupeaza evenimente in locuri care releva publicului larg un mod particular de expertiza dintr-o zona complet non-turistica initial, o intalnire cu tehnologii trecute, prezente sau viitoare.

Turismul industrial prezinta trei componente: obiectivele de patrimoniu (muzee tehnice, mine si cariere, fabrici si ateliere medievale si de secol XIX, vehicule de epoca), vizitele la companii cu productie efectiva plus locuri care reprezinta recorduri arhitectonice si ingineresti (poduri, autostrazi suspendate, insule artificiale, cladiri mobile, proiecte urbanistice originale) si turismul stiintific, care prezinta publicului larg laboratoarele si tehnologiile viitorului.
Cei mai interesati de acest gen de turism sunt belgienii, urmati de britanici, germani, olandezi, americani, italieni si spanioli. Cultura business a zilelor noastre revalorifica turismul industrial, pentru ca prezinta tehnologie, know-how si success stories din epoci diferite.

Pionierii turismului industrial sunt americanii: inca din 1866, de la deschiderea distileriei Jack Daniels, aceasta a fost accesibila publicului larg. Conceptul s-a relansat in anii ’60 in America de Nord si in tari vest-europene ca Franta, Marea Britanie, Germania si Olanda. Doar in Franta, 1700 de companii organizeaza tururi ale domeniilor si halelor de productie - printre cele mai populare obiective se numara hidrocentrala mareometrica Rance. In Marea Britanie, renumitul producator de dulciuri Cadbury este vizitat de peste 400 000 de turisti in fiecare an. In Spania cel mai mare succes il au obiectivele din industria viticola (wine tourism) in Franta – din domeniul branzeturilor (cheese tourism), in Olanda – flower tourism, iar in Finlanda, cele mai populare sunt micile fabrici de prelucrare manuala a sticlei. Politica usilor deschise functioneaza si ca un excelent instrument de marketing, construieste notorietatea brandurilor locale si, implicit, a regiunilor si tarilor care le gazduiesc.

In UE, Camerele de Comert si Industrie dezvolta parteneriate cu Oficiile Regionale de Turism si cu Asociatiile Agentiilor de Turism, pentru a configura cele mai bune oferte de gen. Franta este un exemplu de urmat in acest domeniu, politica ei turistica de cross-experiences fiind un succes al ultimului deceniu: imaginati-va un circuit in spatele usilor inchise la Electricité de France, Airbus, Citröen, Le Bourget, Cointreau, Météo France. In topul popularitatii se afla Benedictine Palace din Fécamp, Normandia, unde turistii pot admira alambicatele rezervoare de arama din distilerii, pot mirosi si atinge cele 27 de plante si mirodenii din pretiosul lichior.
Majoritatea tour-operatorilor includ site-urile industriale in cadrul circuitelor turistice destinate turismului cultural si turismului rural. Au aparut insa si agentii specializate in turism industrial, iar oferta lor va fi prezentata distinct la Targul de Turism de la Moscova (MITT), de luna viitoare. Congresul European de Turism Industrial are deja doua editii (Angers – 2007 si Toledo-2008), iar la Moscova se va stabili locul celei de-a treia intalniri.

Turismul industrial este o solutie si pentru orase, nu doar pentru circuite de-a lungul unor tari sau regiuni. Coordonarea si parteneriatul public-privat sunt conditiile esentiale pentru reusita unui astfel de proiect. Se pot construi oferte tip city-break avand ca tema obiectivele de gen din capitalele rasaritene.
Turismul industrial are toate sansele sa devina una dintre cele mai populare piete de nisa din estul Europei, pentru ca aceasta zona are obiective medievale interesante, o amprenta orientala originala, un trecut recent care ofera paradoxuri industriale din timpul comunismului si o dezvoltare actuala tipica unei regiuni emergente.