Luna trecuta, revista HRB expert a primit o invitatie din partea companiei Vinitaly Deluxe, importator si distribuitor de vinuri special destinate segmentului horeca, de a vizita un producator de vin din cunoscuta regiune Toscana.
Actiunea Vinitaly Deluxe se incadreaza in strategia companiei de a promova produsele si de a educa gusturile proprietarilor de locatii horeca, prin organizarea de degustari profesionale, pregatirea de inalt nivel a personalului si deplasari la producatori de vin din Italia, reprezentantii companiei fiind perfect constienti ca interactiunea dintre producator si consumator reprezinta cel mai bun mod de a cunoaste diversele sortimente de vin si stilul de viata asociat cu o regiune sau alta.
Invitatia a fost, de fapt, una „colectiva”, ea fiind adresata revistei HRB expert atat de Vinitaly Deluxe, cat si de Restaurantul Chez Marie, alaturi de a carei proprietara, Maria Popa, am vizitat taramul vinului Chianti si domeniul Rocca delle Macie.
O afacere de familie
Rocca delle Macie este o companie tanara si dinamica, reusind, in putin peste 30 de ani, sa isi construiasca o reputatie solida, drept una dintre cele mai apreciate producatoare de vin din regiunea Chianti. Totul a inceput in 1973, cand producatorul de film Italo Zingarelli si-a realizat visul de o viata de a achizitiona proprietatea Le Macie, constand in 85 ha de teren, dintre care doar doua plantate cu vin, si de a o transforma intr-o crama moderna, in inima zonei Chianti Classico. In 1985, Sergio, fiul cel mic al lui Italo, a preluat fraiele afacerii pe segmentul distributiei internationale si, impreuna cu sotia sa Daniela, a fost numit presedinte al companiei in 1989.
De-alungul evolutiei, Rocca a reusit sa indeplineasca cele mai stricte standarde de productie si sa castige numeroase premii si recunoasteri internationale, la concursuri oenologice si degustari. Azi, proprietatea companiei inseamna peste 600 ha, dintre care mai mult de 200 cu vita de vie si alte 80 cu maslini, impartite in sase domenii: Le Macìe, Sant'Alfonso, Fizzano e le Tavolelle in zona Chianti Classico, la care se adauga, recent cumparate, domeniile Campomaccione si Casamaria, in regiunea Morellino di Scansano. Secretul se afla in vita de vie
In zona Chianti, soiul Sangiovese are rolul cel mai important in producerea vinului. Componenta solului este bogata in argila, care, atunci cand sunt introdusi butucii de Sangiovese, ajuta strugurii sa se dezvolte si, odata strugurii maturati, sa aiba o concentratie ridicata de polifenoli si substante aromatice. Rezultatul muncii celor 110 de angajati ai Rocca delle Macie se concretizeaza intr-o oferta impresionanta de vinuri, dintre care predomina cele rosii: de la Chianti Classico Riserva Docg (Sangiovese 90% Cabernet 5% Merlot 5%) la Chianti Classico Docg (Sangiovese 90% Merlot 5% Canaiolo 5%), Rubizzo, Sasyr, Roccato (50% Sangiovese, 50% Cabernet Sauvignon) sau Vernaiolo. Nu lipsesc nici soiurile albe, precum Bianco Bianco, Galestro si Occhio al Vento, toate cele mentionate putand fi achizitionate si in Romania, prin intermediul Vinitaly Deluxe.
Avand in vedere prestigiul pe care Rocca delle Macie si l-a construit in timp, compania colaboreaza, in prezent, cu specialisti din domeniul horeca, restaurante high class si boutique-uri de lux din toata lumea, pe segmentul distributiei de vinuri, oferindu-le acestora produse de calitate, prin intermediul unor metode de productie care imbina traditia italiana cu modernismul si utilajele de ultima ora.
„Consideram ca o relatie directa si deschisa cu clientii reprezinta o componenta indispensabila pentru demararea oricarui tip de parteneriat. De asemenea, dezvoltarea afacerii se poate indeplini numai prin intampinarea cerintelor pietei si prin atingerea obiectivelor interne stabilite. Motivul pentru care am demarat colaborarea cu Vinitaly Deluxe, o companie tanara si ambitioasa, a fost increderea reciproca in profesionalismul celor doua firme, precum si dorinta noastra de a intra pe piata din Romania cu sortimentele de vin produse”, explica Georgeta Perhald, public relation and export department representative Rocca delle Macie.
Agroturism ca la carte
Cu toate ca vinul si productia lui predomina la Rocca delle Macie, acesta nu este singurul factor al succesului. Viziunea proprietarilor de a crea o apropiere intre companie si clienti a dat nastere unui complex de 21 de apartamente in satucul medieval Fizzano, achizitionat si reconstruit de Fabio Zingarelli, astfel incat sa ii primeasca pe cei interesati de a petrece vacanta inconjurati de natura, vii maiestuoase si livezi pitoresti de maslini. Pe langa petrecerea timpului liber la Fizzano si vizitarea obiectivelor turistice din zona Chianti, turistii pot degusta diversele sortimente de vin, ulei de masline si preparate culinare toscane, in restaurantul pensiunii.
Nu in ultimul rand, pasiunea pentru vin si gastronomie a celor de la Rocca, a dus la crearea Institutului Culinar din Toscana, cu sediul la Riserva di Fizzano, in colaborare cu unul din cele mai mari lanturi de restaurante din SUA, Olive Garden. Institutul pregateste anual, in perioada de iarna, mai multe serii de bucatari sefi din toate colturile Americii, oferindu-le o incursiune in secretele gastronomice din zona, precum si sansa de a se perfectiona pe segmentul culinar italian, de a cunoaste ingrediente tipice si de a oferi, la randul lor clientilor, cele mai savuroase preparate.
| |
English






