Alegerea accesoriilor textile potrivite, fie ele draperii, cuverturi, lenjerii de pat sau chiar prosoape, poate aduce un plus de avantaj unei camere de hotel. Spre exemplu, culoarea deschisa a unei draperii poate crea iluzia de spatiu mai mare, iar grosimea ei poate atenua zgomotul daca ferestrele camerei sunt situate pe o strada aglomerata. De asemenea, locatia hotelului este importanta, un hotel business dintr-un oras trebuie sa beneficieze de o accesorizare, din acest punct de vedere, complet diferita de un hotel dintr-o statiune la munte sau la mare.
In ultima perioada, noile tehnologii au permis designerilor sa puna in valoare mai bine spatiul. Acest lucru poate fi realizat, spre exemplu, prin folosirea tesaturilor taiate cu tehnologie laser (laser cuts) sau a tesaturilor cu insertii speciale de diferite metale. De asemenea, exista un trend ecologic de obtinere a firelor din surse alternative regenerabile - bambus, lyocell (fibre celulozice, obtinute din bambus, din lemn).
La alegerea materialelor trebuie tinut cont in primul rand insa de tratamentele de ignifugare, obturare, sterilizare etc. La hotelurile de doua si trei stele standardul nu impune tratarea antifoc pentru tesaturi, cu toate acestea proprietarii de hoteluri ar trebui sa ia in calcul si acest aspect, pentru a reduce riscul unor accidente. Mai mult, exista tesaturi tratate impotriva fumului de tigara, prin impregnare cu substante care neutralizeaza mirosul si fumul. Investitia initiala este mai mare, dar exploatarea in timp mai eficienta, si la final costurile mai mici.
Pe de alta parte, trebuie luate in calcul si textilele cu tratamente speciale – antifungice, antialergice. Aceste tratamente nu sunt foarte noi, dar sunt destul de scumpe, fiind de multe ori ocolite din acest motiv. In ultima vreme costul acestora s-a redus mult insa, astfel fiind mult mai la indemana utilizatorilor.
Indiferent de tipul de tesatura si de proprietatile ei, la alegerea produselor trebuie tinut cont insa de modul de utilizare, de garantia oferita (media de viata a tesaturilor este de trei-cinci ani). Instructiunile pentru ingrijirea si pastrarea produselor sunt, de asemenea, importante si, de obicei, specificate cu atentie pe etichetele ce sunt atasate fiecarui produs, iar recomandarea producatorilor este ca aceste indicatii sa fie urmate cu strictete.
„In ultima perioada clientul este mai sensibil decat de obicei la elementul cost. In acelasi timp insa nu este dispus sa renunte la nimic din calitatea produsului. Acest lucru este de multe ori destul de dificil de realizat, pentru ca un produs si un serviciu personalizat are alta valoare decat un produs standard, de serie. De asemenea, modalitatile de intretinere ale produsului, si serviciile post garantie sunt un element care conteaza din ce in ce mai mult.
Sunt cerute din ce in ce mai mult tesaturi cu aspect de fibra naturala, cu textura moale, si care sa nu se sifoneze. Una din cerintele care a inceput sa apara in ultima perioada, este ca tesatura sa fie antibacteriana. Daca ar fi sa vorbim putin despre paleta coloristica, practic toate culorile sunt actuale. Desenele florale sunt in continuare in top, dar si dungile revin la moda”, spune Ana Stefanescu, designer Ana Design.
Mai multa personalitate
Desi neglijat sau tratat cu usurinta, crearea unui brand este un aspect deosebit de important. Hotelierii pot sa-si creeze prin personalizarea textilelor folosite intr-o camera de hotel (lenjeria de pat, prosoapele, mocheta etc.) o imagine care sa ramana in memoria consumatorului final. æesaturile se pot personaliza prin imprimare sau brodare, multi producatori putand sa realizeze mocheta sau draperia in desenul si culorile propuse de beneficiar, la un cost rezonabil.
„Concept Hotels ofera clientilor sai posibilitatea de personalizare a produselor in functie de preferintele si cerintele lor. Exista o gama larga de optiuni din care clientul poate alege. Adaugarea logoului hotelului in personalizarea liniei de produse textile va da o nota aparte si va defini in mod complet imaginea si stilul fiecarui hotel. Produsele textile personalizate, actualizate cu brandul autentic, reprezinta o modalitate simpla prin care hotelierii isi pot impresiona oaspetii si le pot satisface chiar si cele mai speciale necesitati, reusind totodata sa se diferentieze de concurenta si sa isi creeze noi surse de venit”, spune Dragos Popescu, sales manager, Concept Hotels.
Oferta companiei Concept Hotels in ceea ce priveste textilele pentru hoteluri include lenjerie de pat, covorase de asezat langa pat, diverse cuverturi, textile pentru baie (prosoape, halate de baie, papuci).
Pe langa textilele hoteliere, ca si elemente decorative ale locatiei hoteliere, dar si absolut necesare, pot fi luate in calcul si profilele de interior (plinte dure, brauri, profile tavan, coloane etc.), tapetul, piatra decorativa sau parchetul stratificat, dar si profilele de fatade si pardoseala de exterior.
Cel mai nou si inovativ produs din aceasta gama il reprezinta piatra decorativa cu structura polimerica. De asemenea, o noutate importanta o reprezinta productia profilelor de fatada la comanda, cat si gama diversificata de profile decorative de interior. Multe din aceste produse, la randul lor, pot fi personalizate, gasindu-se o gama variata de piatra decorativa si parchet pentru care exista diferite tipuri de finisaj.
„Pentru Decora House o parte importanta in procesul de vanzare il reprezinta serviciile adaugate produselor noastre. Din momentul declararii intentiei de cumparare relatia cu un client este intregita cu o serie de servicii precum schite ale spatiilor, masuratori, consultanta in alegerea produselor, dar si servicii post vanzare, precum montajul sau asigurarea garantiei”, spune Liviu Piperea, general manager, Decora House, companie care ofera pe piata horeca produsele mentionate.
English






